Passato perfecte simple

De Wikipedia, le encyclopedia libere
Passato perfecte simple
instantia de: grammatical tense[*]
subclasse de: past tense[*]


Le passato perfecte simple o passato remote es un forma verbal del modo indicative, non distinguite in interlingua, ma usate in linguas romanic.

Usage in linguas romanic[modificar | modificar fonte]

Lingua aragonese[modificar | modificar fonte]

Lingua francese[modificar | modificar fonte]

Lingua espaniol[modificar | modificar fonte]

Lingua italian[modificar | modificar fonte]

Normalmente, le passato perfecte simple es usate pro indicar evenimentos considerate como complete in un passato considerate psychologicamente como lontan e povre de relationes explicite con le presente (intendite como le momento del enunciation). Isto lo distingue ab le presente perfecte composite. Iste forma verbal se conjuga substituente le desinentias del infinitivo (-are, -ere, -ire) con aquelles previste in le systema verbal italian per le presente in le tres conjugationes:

Persona 1me conjugation (verbos in -are: parlare) 2nde conjugation (verbos in -ere: ricevere) 3tie conjugation (verbos in -ire: dormire)
1me sing. parlai ricevei dormii
2nde sing. parlasti ricevesti dormisti
3tie sing. parlò ricevé dormì
1me plur. parlammo ricevemmo dormimmo
2nde plur. parlaste riceveste dormiste
3tie plur. parlarono riceverono dormirono
  • Le verbos del secunde conjugation (-ere) pote haber, in addition, un conjugation alternative que los approxima al verbos irregular. Illo causa que multe verbos previde diverse formas duple: io ricevei o io ricevetti:
Persona 2nde conjugation (verbos in -ere: ricevere)
1me sing. ricevetti
2nde sing. ricevesti
3tie sing. ricevette
1me plur. ricevemmo
2nde plur. riceveste
3tie plur. ricevettero
  • Le verbos del prime e del tertie conjugation (-are e -ire) son in genere regular, ma aquelles del secunde son in genere irregular.
  • Si un verbo es irregular, su conjugation complete essera un se alternar de formas irregular e regular secundo le persona. Le secunde persona (singular e plural) e le prime persona plural son regular, ma le alteres son irregular (per exemplo: avere: ebbi, avesti, ebbe, avemmo, aveste, ebbero). Diverse verbos irregular pote esser classificate in gruppo secundo le termination del radice. On tracta de phenomenos relativemente simple al quales on pote reconducer un discrete numero de formas. Le discurso vale super toto per le formas irregular que termina, al prime persona, in --si (piansi, risi e simili).[1]
  • Per exemplo, pro le verbos que termina in -cere (vincere) il ha: vinsi, vincesti, vinse, vincemmo, vinceste, vinsero. Similemente, per le verbos in -gere, como piangere avremo: piansi, piangesti, pianse, piangemmo, piangeste, piansero; le verbos in -ggere (reggere) se conjuga assi: ressi , reggesti, resse, reggemmo, reggeste, ressero.
  • Le verbos que termina in -dere daranno risi, ridesti, rise, ridemmo, rideste, risero; pro le verbos que termina in -ndere il ha normalmente: spesi, spendesti, spese, spendemmo, spendeste, spesero.
  • Pro le verbo spegnere e le alteres que termina in -gnere le formas son: spensi, spegnesti, spense, spegnemmo, spegneste, spensero; analogemente, pro le verbos in -gliere il ha: scelsi, scegliesti, scelse, scegliemmo, sceglieste, scelsero.
  • Il ha totevia mechanismos que notabilemente complica le apprendimento de iste forma verbal; il es bastante pensar al verbo perdere, pro le qual le formas persi,perdetti, e perdei, son possibile; le verbos credere e vendere son regular; le verbo succedere es regular o irregular secundo su significato, etc.
  • Inter le altere phenomenos, un del plus vistose es aquelle del duplication del consonante final del radice: bevvi (bere), caddi (cadere), piacqui (piacere), nacqui (nascere), piovve (piovere), ruppi (rompere), seppi (sapere), tacqui (tacere), tenni (tenere), venni (venire), volli (volere), ebbi (avere-habēre), etc. Anque in iste caso illos le secunde persona (singular e plural) e le prime persona plural son regular, ma le alteres son irregular.
  • Le verbo essere es characterisate per un mechanismo proprie: fui, fosti, fu, fummo, foste, furono.

Referentias[modificar | modificar fonte]

  1. Katerinov, K. e M.C., La lingua italiana per stranieri, Guerra, Perugia 1985., p. 289-290.