Subh-i-Azal

De Wikipedia, le encyclopedia libere
Nota
Nota
Subh-i-Azal
Sexo mascule
Nascentia 1831 (Tehran)
Decesso 1912-04-29 (Famagusta)
Citatania Iran
Occupation poeta[*], scriptor, religious leader[*]
Parentes patre Mírzá ʻAbbás Núrí[*]
Fratres/sorores Bahá'u'lláh, Mírzá Músá[*]
Lingua Persa
Identificatores
ISNI 0000000382765287
VIAF 266910202
Commons Subh-i-Azal

Ṣubḥ-i Azal (persiano ﺼﺑﺢ ﺍﺯﻞ‎; circa 1831/2 in Teheran, Iran – 29 de april 1912 in Famagusta Cypro), es le nomine spiritual de Mīrzā Yaḥyā Nūrī. Le titulo honorari, que significa ›Aurora del Eternitate‹, le esseva conferite de ‘Alī Muḥammad al-Bāb (vide: Bāb), le fundator del Bābismo.

Le Bābismo es un phenomeno neoreligiose del Islam šī‘ite e de mesmo le prime e usque al nostre dies le unic movimento religiose que se separava totalmente del Islam, pro lo que illo esseva persequite desde su initios in 1844.

In 1847 ‘Alī Muḥammad al-Bāb, anque nominate Sayyid al-Bāb, esseva incarcerate e fusilate in 1850. In avante (1849) ille nominava a Yaḥyā Nūrī Ṣubḥ-i Azal como successor, qui alora habeva solmente 19 annos de etate.

In le annos 1848-1851 e últimemente in 1853 le Bābī (le adherentes de Sayyid al Bāb) se sublevavan in varie insurrectiones sanguinose contra le systema religiose (le Islām) e le governamento imperial. In iste situatión intense Ṣubḥ-i Azal fugiva juncto con Ḥusain ‘Alī Nūrī (1817-1892), su medie-fratre major, in 1853 a Bagdad (Irak), que alora formava parte del Imperio Ottomán. Ibi se revelava de plus in plus un antagonismo inconciliábile inter le duo fratres in que Ḥusain ‘Alī se moveva al centro del communitate bābiste. Post dece annos (april 1863) le gruppo del exulantes esseva transferite a Istanbul (4 menses) e a Edirne (5 annos).

In Edirne le querelas fraternal attingevan un puncto culminante e dramtatic quando Ḥusain ‘Alī declarava in martio 1866 de esser un nove ›manifestatión‹ o ›apparitión divín‹ (maẓhar’ullāh) con que ille negava in toto non solmente le positión de Ṣubḥ-i Azal como successor de Sayyid al-Bāb, ma anque le continuitate del movimento bābiste, que a causa de su disveloppamento chaótic e fatal (mal conducta, differentias interne e revoltas religiose) ya era profundemente debilitate in tote su aspectos.

Ab nunc Ḥusain ‘Alī se appellava Bahā’u’llāh (›Gloria de Deo‹). Ṣubḥ-i Azal, de predispositión mystic, reservate e indecise, non sapeva confrontar se a iste desfía, de maniera que Bahā’u’llāh poteva obtener le adhesión del major parte del fideles pro su nove message messiánic. Assí se formava un nove religión, nominate Bahā’ismo (vide etiam: Bahai) in que le Bābismo non es plus que un anticipatión del nove religión de Bahā’u’llāh.

In augusto 1968 le governamento ottomán separava le duo partitos, deportante Bahā’u’llāh a ‘Akkā in Palestina (hódie Israel) e Ṣubḥ-i Azal a Famagusta (Cypro).

Le 29 de april 1912 Ṣubḥ-i Azal moriva in su exilio cypriota. Del subsequente disveloppamento del communitate bābista (anque nominate Azalīya) existe pauc informationes. On parla de parve remanentes in Iran e áltere países de Asia central.

In le Bahā’ismo le reputatión de Ṣubḥ-i Azal es summemente mal, e in le litteratura bahā’iste ille se vide discreditate de tote le manieras imaginábile. In contrario a iste attitude hóstil e diffamante, le litteratura scientífic se distingue in su majoritate de un despcriptión plus objective e impartial.

Litteratura[modificar | modificar fonte]

  • Browne, Edward Granville: Materials fort he Study of the Bábí Religion. Cambridge 1918.
  • Browne, E.G.: The Táríkh-i-Jadíd, ore New History of Mírzá ‘Alí Muhammad The Báb. Cambridge 1893.
  • Brwone, E.G. (ed.): Kitáb-i Nuqtat al-Káf – Being the Earliest History of the Bábís. Leiden 1910.
  • Ficicchia, Francesco: Bahā’ī – Einheitsreligion und globale Theokratie. Ein kritischer Einblick in die Universalreligion der Zukunft. Monsenstein & Vannerdat, Münster 2009, ISBN 978-3-86582-806-4.
  • Frigerio, Fabrizio: Un prisonnier d’État à Chypre sous la domination ottomane – Soubh-i-Ezèl à Famagouste. In: Πρακτικά του Γ Διεθνούς Κυπρολογικού Συνέδριου. Nicosia, Cypro 2001, S. v. 3, 629–646.
  • Hutter, Manfred: Die Bahá’í – Geschichte und Lehre einer nachislamischen Weltreligion. Marburg 1994.
  • MacEoin, D.: The Bābī Concept of Holy War. In: Religion 12/1982.
  • MacEoin, D.: From Bābism to Bahā’ism. In: Religion 13/1983.
  • MacEoin, D.: Divisions and Authority Claims in the Bābism (1850-1866). In. Studia Iranica, Tome 18/1989, fascicule 1, pp. 93-129.
  • MacEoin, D.M.: Art. Azali Babism. In Encyclopaedia Iranica, Vol. III, Fasc. 2, pp. 179-181. London/New York 1987.
  • MacEoin, D.M.: Art. Bahaism (III: Bahai and Babi Schism). IIn: Encyclopaedia Iranica. Vol. III, Fasc. 4-5, pp. 447-449. London/New York 1988.
  • MacEoin, D.M.: Art. Babism. In: Encyclopaedia Iranica. London/New York 1988.
  • MacEoin, D. The Sources of Early Bābī Doctrine and History. Leiden 1992.
  • MacEoin, Denis: Art. Subh-i-Azal. In: The Encyclopaedia of Islam, Vol IX, Leiden 1997.
  • Miller, William M.: The Bahá’í Faith – Its History and Teachings. South Pasadena 1974.
  • Momen, Moojan: The Cyprus Exiles. In: Bahá’í Studies Bulletin. 1991, pp. 81–113 (Online).
  • Richards, W.: The Religion of the Bahá’is. London 1932.
  • Roemer, Hermann: Die Bābī-Beha’ī. Diss. Potsdam 1911.
  • Smith, Peter: A Concise Encyclopedia of zhe Bahá’í Faith. Oxford 2002.